Aici veţi găsi cele mai frecvente întrebări ale pacienţilor noştri.
Ce este ortodonţia?

Denumirea corectă a specialităţii în nomenclatorul Ministerului Sănătăţii din România este: Ortodonţie şi Ortopedie Dento-Facială. Ortodonţia este specialitatea desprinsă din medicina dentară ce se ocupă cu diagnosticul şi tratamentul anomaliilor de poziţie a dinţilor. Prin extinderea acestei specialităţi, cu referire la ţesuturile şi structurile înconjurătoare dinţilor vorbim de Ortopedie Dento-Facială.

De ce ar trebui să aleg un medic specialist ortodont?

Pentru a deveni medic specialist ortodont, medicul dentist trebuie să urmeze, în baza unui concurs pe un număr extrem de limitat de locuri, un stagiu de pregătire într-o clinică universitară din ţară sau străinătate (numit ``Rezidenţiat``). La finalul perioadei de rezidenţiat de 3 ani, în baza absolvirii unui examen, medicului dentist i se conferă titlul de Medic Specialist Ortodont. Perioada de Rezidenţiat şi practică efectuată de medicul specialist în aceasta perioadă, examenul de medic specialist, participarea la cursurile practice şi congresele internaţionale de specialitate şi experienţa acumulată tratând cazuri ortodontice, califică medicul specialist ortodont pentru practicarea acestei discipline.

Care sunt posibilele beneficii ale tratamentului ortodontic?

Tratamentul ortodontic aduce beneficii în primul rând estetice dar şi funcţionale (îmbunătăţirea masticaţiei, optimizarea transmiterii forţelor masticatorii prin care se împiedică suprasolicitarea unor dinţi).

Care sunt primele semne care arată că s-ar impune un tratament cu aparat ortodontic?

Printre semnele care sugerează începerea unui tratament ortodontic menţionăm: înghesuiri ale dinţilor, spaţieri ale acestora, dureri şi dificultăţi la masticaţie, imposibilitatea inciziei (cum ar fi de exemplu ruperea unui fir de aţă cu incisivii), neapariţia unui dinte definitiv pe arcadă, lipsa unor dinţi permanenţi de pe arcadă, extracţii vechi care au dus la înclinarea dinţilor limitrofi, şi altele.

Pot fi dinţii mei îndreptaţi fără purtarea aparatului ortodontic?

Înghesuirile uşoare pot fi mascate protetic. În rest, pentru corectarea problemelor ortodontice fără sacrificiu de ţesut dentar (şlefuirea dinţilor) şi cu rezultate pe termen lung se impune tratamentul ortodontic cu aparate dentare.

La ce vârstă ar trebui să stabilesc o programare pentru un screening ortodontic?

Se recomandă vizita la medicul stomatolog începând chiar cu vârsta de 3 ani. În cazul în care se constată probleme de natură ortodontică, o terapie funcţională poate începe în jurul vârstei de 5 ani.

Se pot corecta ortodontic dinţii temporari?

Dinţii temporari se pot corecta ortodontic dar, în general, în timpul dentiţiei temporare se acţionează mai mult pe creşterea osoasă şi nu neapărat pe problemele dentare.

Dinţii mei se vor îndrepta sau îşi vor corecta poziţia pe măsură ce cresc?

Unii dinţi (cum ar fi incisivii inferiori) îşi pot corecta poziţia, însă nu există nicio garanţie că aceasta se va întâmpla odată cu trecerea timpului.

Este prea târziu pentru aparat ortodontic dacă sunt deja adult?

Există această idee preconcepută în România deoarece ortodonţia fixă reprezintă o alternativă relativ recentă. În urma cu 20 de ani singura alternativă de a îndrepta dinţii era cu aparat mobil, iar aparatele mobile nu sunt eficiente la adulţi. Apariţia ortodonţiei fixe a înlăturat acest impediment, nemaiexistând o limită de vârstă. Singura condiţie ar fi ca ţesutul de susţinere a dinţilor să fie sănătos.

Cât timp durează tratamentul cu aparat dentar?

Durata unui tratament cu aparat dentar variază în funcţie de gravitatea anomaliei şi de vârsta pacientului. Durata medie a unui tratament cu aparat fix este de aproximativ 2 ani iar dacă se combină cu chirurgia ortognatică poate ajunge la 3 1/2 - 4 ani.

Ce se întamplă la prima vizită/consultaţie?

La prima vizită are loc examinarea clinică a pacientului, analiza radiografiei panoramice şi amprentările dentare şi fotografii în cazul în care pacientul decide să urmeze un tratament ortodontic, acestea fiind necesare unui diagnostic ortodontic complet. Pacientul va trebui să aducă la prima vizită o radiografie panoramică şi o teleradiografie de profil. Acestea se vor putea efectua pe baza unei trimiteri de la medicul stomatolog curant.

Care este frecvenţa vizitelor la ortodont în timpul tratamentului?

Frecvenţa medie a vizitelor este o dată pe lună, intervalul variind între 2-8 săptămâni, în funcţie de etapa din cadrul tratamentului în care se află pacientul.

Ce este o consultaţie de urgenţă?

Consultaţia ortodontică de urgenţă este dată de următoarele probleme/evenimente: dezlipirea unui bracket, descimentarea unui inel, leziuni ale mucoasei date de ligaturile de sârmă sau de un arc prea lung, fracturarea arcului, mişcări anormale ale dinţilor, durere acută prelungită pe un singur dinte. Această consultaţie are ca scop înlăturarea cauzelor care determină urgenţa.

De ce are nevoie copilul meu de aparat fix după tratamentul cu aparat mobil?

Tratamentul timpuriu sau tratamentul în doua faze este necesar uneori când corectarea timpurie a unei probleme poate accelera sau simplifica a doua fază a tratamentului cu aparat fix. De cele mai multe ori tratamentul cu aparat mobil va fi urmat de tratament cu aparat fix. Ocazional tratamentul timpuriu poate exclude nevoia unui tratament suplimentar. În orice caz, suntem adepţii celui mai scurt şi confortabil plan de tratament pentru fiecare pacient. Iar dacă tratamentul în două faze reprezintă această soluţie, atunci asta vom recomanda şi noi.

Ce reprezinta Faza a II-a a tratamentului?

Faza I, sau tratamentul interceptiv se limitează la tratament ortodontic (de exemplu dilatare sau aparat fix parţial) înainte ca toţi dinţii permanenţi să fi erupţi. Un asemenea tratament se poate recomanda între vârstele de 6 şi 10 ani. Acest tratament este uneori recomandat pentru a crea mai mult spaţiu pentru dezvoltarea dinţilor, corecţia ocluziei încrucişate, a celei adânci, a ocluziei inverse sau decondiţionarea obiceiurilor vicioase.
Faza a II-a a tratamentului se mai numeşte tratament comprehensiv deoarece implică aparat fix complet atunci când toţi dinţii permanenţi au erupt, de obicei între 11 şi 13 ani.

Se poate face tratament doar la o singură arcadă?

Există mai puţine cazuri în care terapia ortodontică se aplică la o singură arcadă. Chiar dacă anomalia de poziţie este una minoră, criteriile de ocluzie pe care le evaluează specialistul ortodont sunt numeroase. În condiţiile în care se montează un aparat ortodontic la o singură arcadă, este foarte probabil ca, din punct de vedere estetic lucrurile să se rezolve rapid, însă trebuie avut în vedere faptul că la finalul tratamentului, raportul dintre cele doua arcade în ocluzie trebuie să fie unul corect. Acest lucru este însă greu de realizat în condiţiile în care medicul specialist ortodont nu are controlul şi asupra celeilalte arcade (arcadei antagoniste). Sunt rare cazurile în care tratamentul cu aparat dentar se poate adresa unei singure arcade. Selecţia cazurilor pentru acest tip de tratament o poate face doar ortodontul în cadrul consultaţiei. Aplicarea aparatului ortodontic pe ambele arcade este de multe ori necesară pentru reuşita tratamentului.

Tratamentul cu aparat ortodontic este dureros?

Aparatul ortodontic nu doare. Se poate discuta în detaliu despre fazele tratamentului ortodontic pentru a înţelege ce se întâmplă în fiecare etapă. Fazele sunt : montarea aparatului ortodontic, tratamentul propriu-zis şi demontarea aparatului dentar.
După montarea aparatului, pacientul simte o tensiune uşoară la nivelul dinţilor. La un interval de 12-24 de ore de la montaj, o parte dintre pacienţi semnalează dureri dentare mai ales la incizia alimentelor sau când mestecă alimente mai dure. Explicaţia e simplă: datorită tensiunilor generate de aparatul dentar, ligamentele cu care dintele este prins de os încep să se întindă. După 24 de ore acest disconfort dispare.
Se recomandă pacienţilor să stabilească cu medicul specialist o întâlnire în termen de 7 zile după montarea aparatului ortodontic pentru a se urmări: dacă pacientul s-a obişnuit cu aparatul, dacă există leziuni ale mucoaselor şi dacă pacientul reuşeşte să igienizeze corespunzător dinţii. De obicei, după 7 zile, pacientul este în mare măsură obişnuit cu aparatul dentar. Acesta nu îl mai jenează, aftele au dispărut iar dinţii s-au obişnuit deja cu noua situaţie. Periodic, la fiecare schimbare de arc, senzaţia de disconfort reapare pentru câteva ore. Prin urmare nici tratamentul în sine nu e dureros.
Nici demontarea aparatului dentar nu este o manoperă dureroasă. Medicul specialist prinde bracketul de pe dinte cu un cleşte special iar apoi printr-o mişcare fermă de torsiune îl desprinde de pe suprafaţa dintelui. E posibil, mai ales la incisivii inferiori, ca pacientul să aibă o uşoara stare de disconfort, dar aceasta e una ce durează câteva fracţiuni de secundă.

Voi primi injecţie?

În cazuri excepţionale se poate recurge la anestezie, însă cazurile sunt rare.

Am nevoie de extracţii dentare pentru a-mi aplica un aparat ortodontic?

Foarte puţine persoane solicită extracţia unor dinţi permanenţi în timpul sau pentru un tratament ortodontic. În funcţie de complexitatea cazului este posibil să fie nevoie, dar atunci când este necesar, suntem precauţi în a decide să urmăm o asemenea variantă, analizând împreună cu părinţii şi pacienţii foarte atent necesitatea unei asemenea manopere.

Pot purta aparat ortodontic chiar dacă am dinţi lipsă sau am lucrări dentare?

Da! Folosim un sistem de lipire special conceput pentru ataşarea bracket-urilor pe coroane şi punţi. Ne vom asigura că lucrările protetice anterioare sau viitoare să ducă la o ocluzie corectă în urma tratamentului ortodontic.

Trebuie să mai consult dentistul familiei în timpul tratamentului ortodontic?

În timpul tratamentului ortodontic este recomandat să urmaţi vizite regulate de rutină sau pentru igienizare profesională la stomatolog. Întotdeauna preferăm să fim precauţi decât să ne pară rău. Vom colabora cu dentistul Dvs în timpul tratamentului pentru ca stare de sănătate şi igiena orală să fie asigurate pe tot parcursul acestuia.

Pot să mă întorc la şcoală/serviciu în ziua în care mi s-a aplicat aparatul ortodontic?

Da, dar aceasta este o decizie personală.

Voi putea practica sporturi sau cânta la instrumente muzicale în timpul tratamentului?

Da, avem pacienţi care sunt sportivi profesionişti iar aceştia sunt sfătuiţi să poarte o gutieră de protecţie. Pentru pacienţii care se găsesc în timpul tratamentului, punem la dispoziţie o asemenea gutieră.
Pentru cei care cântă la instrumente de suflat există o protecţie pentru buze. Vă rugăm să ne informaţi dacă este şi cazul Dvs.

Cât de des trebuie să-mi periez dinţii în timpul tratamentului ortodontic?

După fiecare masă periajul este foarte important. În general recomandăm periajul dinţilor de cel puţin trei ori pe zi, indiferent că purtaţi sau nu aparat dentar.

Există alimente pe care nu le pot consuma în timpul tratamentului ortodontic?

Legat de alimentele pe care ar trebui să le evitaţi în timpul tratamentului cu aparat ortodontic găsiţi pe site la secţiunile VIAŢA CU APARAT DENTAR respectiv ALIMENTE DE EVITAT.

Se pot rupe dinţii din cauza unui aparat dentar?

Posibilitatea ca un aparat dentar să provoace o fractură dentară este aproape nulă şi nu este luată în calcul de literatura de specialitate. Fractura dentară poate avea alte cauze însă aparatul dentar nu este una dintre acestea.

Cât costă un aparat dentar?

Informaţii despre costul unui aparat dentar gasiţi în secţiunea SERVICII ŞI TARIFE. Chiar şi aşa costul unui anumit tip de aparat poate diferi, în funcţie de complexitatea tratamentului.

Acceptaţi plata prin card de credit/debit?

Da, este disponibilă plata cu ajutorul cardului de debit/credit.

Sunt diponibile planuri financiare pentru pacienţi?

Da, există planuri financiare care se comunică pacientului după stabilirea planului de tratament.

Lucraţi cu Casa de Asigurări?

Nu deoarece aparatele dentare fixe nu sunt decontate de Casa de Asigurări de Sănătate.

Programare
Call Now Button Secured By miniOrange